Rusia a negat că ar fi implicată în conflictul separatist din estul Ucrainei, dar Poroșenko susține că 9.000 de militari ruși sunt pe teritoriul ucrainean.
„Există riscuri uriașe de reluare a confruntărilor militare de mare amploare”, a declarat Poroșenko în Parlamentul de la Kiev.
„Armata ucraineană trebuie să fie pregătită pentru o nouă ofensivă din partea inamicului, chiar și pentru o invazie de mare amploare de-a lungul frontierei cu Rusia. Trebuie să fim pregătiți pentru asta”, a insistat Poroșenko, precizând că armata ucraineană are 50.000 de militari mobilizați în estul țării.
Confruntările militare s-au intensificat, miercuri, în estul Ucrainei, între serviciile de securitate ucrainene și insurgenții separatiști proruși.
Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat până acum cu peste 6.400 de morți, potrivit estimărilor ONU.